IUBIRILE LUI PANAIT ISTRATI

Viaţa sentimentală a unui om atât de pasional  ca Panait Istrati este la fel de tulburătoare ca şi opera. El însuşi spunea : „Viaţa este un cuptor care cere să fie alimentat necontenit cu energii noi.”

Citind cartea lui  Romain Rolland, Muzicienii de azi, în care autorul evocă viaţa unor compozitori precum: Berlioz, Wagner, Debussy, Saint –Saens, Vincent d’Indy, Hugo Wolf şi Strauss, Panait Istrati se simte dezamăgit de afirmaţia lui Wagner, care şi-ar fi dat toată arta în schimbul unei vieţi tihnite de familie. Acesta era şi visul Zoiţei Istrati- de a-şi vedea fiul aşezat la casa lui. „Să mă ierte Dumnezeu, îi zicea fiului,  dar cred că-ţi pierzi capul cu prostii, în loc să te însori, şi să am un copil de la tine, pe care să-l pot ţine în braţe.”Însă o astfel de viaţă, în mintea lui de vagabond pornit să cunoască lumea, nu încăpea. Arta spunea el, e mult mai puternică decât viaţa, mai de preţ decât nişte „copii frumoşi”, decât o femeie „care m-ar iubi fără margini”

Despre prima căsătorie a lui Panait Istrati cu  văduva lui Ştefan Gheorghiu, Enta născută Malcos,  singura mărturie rămasă a fost : „căsnicie  infernală şi nu numai din cauza ei”. Evreică deşteaptă, bună oratoare la întrunirile socialiste, fusese o femeie lipsită de pragmatism. Căsnicia a durat din 9 mai 1915 până pe 21 mai 1921. Viaţa de vagabond pe care  a dus-o Panait Istrati i-a ţinut departe unul de celălalt.

După tentativa de suicid şi apropierea de Romain Rolland începe o perioadă de efervescenţă în viaţa scriitorului. Rolland încearcă să-l aducă cu picioarele pe pământ şi-i cere să se apuce de scris: „N-aştept de la dumneata scrisori exaltate, ci opera.” Retras la Hautil-sur-Triel, lângă Paris, şi ajutat cu bani de cizmarul Gheorghe Ionescu termină primul manuscris de 406 pagini ce cuprinde Moş Anghel, Sotir, Kir Nikolas şi Mihail.

În 1923 pleacă la Nisa cu Gheorghe Ionescu şi soţia acestuia. În tren o cunoaşte pe Anna Munsch, o croitoreasă alsaciană de care se îndrăgosteşte iremediabil. „Epopeea  vieţii mele cu Anna, cea mai puternică pasiune din viaţa mea ( prima femeie-prietenă, smulsă bărbatului ei, la Nisa, cu cuţitul în mână, primejduindu-mi viaţa), ca şi falimentul meu bănesc, toate la un loc m-au târât nu o dată pe marginea prăpastiei…Adevărată furtună, care m-a măturat  de la Nisa, aruncându-mă la Paris, pentru ca de-aici să mă catapulteze la Bagnolles-de –l-Orne, să mă facă una cu pământul la Saint Malo, de unde m-a azvârlit ca pe o zdreanţă, din nou la Paris. Ah! Omul e singur în viaţă! Nimeni nu-l poate scăpa de la pierzanie, oricâte bunăvoinţe din lume i-ar sări în ajutor!” Alături de  Anna  începe o viaţă  agitată, marcată de lipsuri materiale, motiv pentru care nu de puţine ori ajungeau la certuri. Străbat împreună Normandia, el încercând să câştige bani ca fotograf ambulant. Muncea câte 16 ore pe zi, însă găsea timp să mai şi scrie. Pe 8 iulie 1924 se căsătoreşte cu Anna Munsch la primăria arondismentului 8 din Paris( martor fiind poetul Pierre –Jean Jouve) după care se stabileşte temporar la Masevaux în Alsacia. „Ca să arătăm ca „lumea”, povesteşte Panait Istrati, ea mi-a curăţat şi călcat costumul negru; apoi şi-a întors o rochie veche de acum patru ani…Femeie cochetă, deşi simplă croitoreasă, îi plăcea să fie curată, demnă şi îngrijită.” Prin această căsătorie destul de pripită încercase să intre oarecum în „rândul lumii” şi să se adune de pe drumuri. Fericirea lor n-a durat mai mult de patru luni, timp în care  Istrati scrisese pe brânci în ideea găsirii unui editor. Anna face o criză de nervi nefiind capabilă să accepte ideea „dependenţei de un bărbat” pentru care prieteniile erau la mare preţ, lipsit totodată de pragmatism.  Într-o bună zi Anna fuge de acasă la Paris ca să-şi reia meseria de croitoreasă. „Ah! Nimeni n-o să poată spune, după ce voi muri, că am avut o viaţă tihnită! Şi dacă s-ar şti în ce grad această femeie a devenit un punct central al vieţii mele! Cum simt că mă prăbuşesc dacă aş pierde-o! ”

Ştiind-o bolnavă de nervi, o aduce înapoi la Masevaux după care vin împreună în România. Sărăcia  şi boala le erodează căsnicia. Moartea unicei nepoate a Annei,  fiica fratelui său pe care o iubea ca pe propriul copil,  îi îndepărtează definitiv pe cei doi. Din octombrie 1925 Anna îşi întrerupe „obligaţiile conjugale” faţă de soţul său. Cu toate că din punct de vedere material au un moment de revigorare, editura Rieder plătindu-i 5000 de franci ca drepturi de autor, relaţia cu Anna se răceşte definitiv. „Sunt trist şi n-am chef de nimic. Presimt că o voi pierde pe Anna, acest dureros pilon al vieţii mele actuale şi de care nu mă pot lipsi. Ea înseamnă pentru mine simbolul sincerităţii în această lume plină de convenţionalism. Fără ea simt că mă înăbuş…”Tânjind după vremurile când amândoi erau devoraţi de pasiune chiar dacă vagabondau adăpostindu-se într-o rulotă şi-şi câştigau hrana zilnică din fotografie ambulantă,  cei doi ajung la concluzia că, dragostea lăsată să mocnească, moare încet-încet. „Eu nu sunt o cerşetoare , care ziua se ciorovăieşte şi noaptea face dragoste”, îi spusese Anna cu demnitate. Şi din acel moment îi dăduse dezlegare să-şi caute o amantă ea mulţumindu-se cu statutul de prietenă.

În 17 aprilie 1926 ţine o conferinţă în sala Athenee din Geneva unde venise împreună cu prietenul său Jehouda. La recepţia de după conferinţă o cunoaşte pe Marie-Louise Baud Bovy, fiica mezină a directorului Conservatorului din Geneva, Daniel Baud-Bovy. Aflat în plină criză sentimentală cu Anna, iremediabilul se comite şi se îndrăgosteşte fulgerător de Marie-Louise. „Nu sunt şi n-am fost niciodată un ordinar, nota în confesiunile sale Panait Istrati, iar femeile tinere şi frumoase nu mi-au lipsit. M-am comportat deci în seara aceea cât mai agreabil, înveselind pe cât am putut, tinerele femei. Toată lumea se înghesuia să mă dea gata cu o „primire” după care n-am tânjit niciodată, şi la Paris am avut vreo două sau trei recepţii. Habar n-au oamenii că eu mi-am luat tot ce am dorit de la viaţă, l-am sorbit, l-am devorat. Şi asta nu de acum. Ci dintotdeauna…Nimeni nu va putea spune că a văzut la mine maimuţăreli de om de litere. Mi-am îndepărtat neîncetat admiratoarele. Şi asta nu pentru că aş fi vreun procopsit de virtuos, ci fiindcă viaţa mea actuală nu se dă în vânt după zvâcniri cocoşeşti, ci după o pasiune  violentă, totală frumoasă, aşa cum am visat-o şi cum Anna mi-o promitea la început.” Crezând că Anna va respecta convenţia pe care i-o propusese cu condiţia doar să fie sincer cu ea, Panait Istrati merge şi-i povesteşte despre Marie -Louise. A fost scânteia care a declanşat ruptura definitivă. Drumurile lor s-au despărţit pentru totdeauna şi astfel s-a sfârşit povestea de dragoste cu prima femeie-prieten aşa cum şi-o dorise Panait Istrati.

În decembrie 1930/ ianuarie 1931 divorţul se pronunţă la Tribunalul Judeţean din Brăila. Anna Munsch se recăsătoreşte cu Hasenbohler, însă continuă să se considere soţia scriitorului şi să-i scrie cu diverse ocazii. Astfel, în toamna lui octombrie 1930 când Panait Istrati se afla la Brăila grav bolnav ea se oferă să-l îngrijească. „Îţi mulţumesc, îi răspunde acesta cu amărăciune, pentru generoasa ta ofertă de a te ocupa de mine. Dar, mai întâi, n-am nevoie de nimeni, deoarece nu mai sunt bolnav. Apoi, dacă ar fi să chem pe cineva la căpătâiul meu, n-aş apela la nici o soţie şi la nici o prietenă. Sunt sătul de grijile soţiilor , ca şi de ale prietenelor. Atât primele , cât şi celelalte, nu sunt decât duşmanii bietului om care le iubeşte sau mai degrabă ale bietului măgar care trebuie să crape pentru ele.”

 De astă dată se lecuieşte de căsătorie şi cu Marie -Louise trăieşte în „uniune liberă” luând-o cu el atât în călătoria din URSS cât şi în România cu prilejul anchetei asupra masacrului de la Lupeni din 1929. După despărţirea de Anna, începutul relaţiei cu Bilili îl poartă în culmea extazului. „E femeia –tovarăşă de viaţă, care întrece tot ce am cunoscut până acum.”

După  o convieţuire de patru ani, când aproape se hotărâseră să se stabilească la Brăila,  unde Panait Istrati risipise trei sute de mii de lei şi construise o căsuţă,  Bilili îl părăseşte. Ca şi celelalte femei din viaţa lui, nu acceptase locul doi după pasiunea sa pentru scris. Dezamăgit şi disperat, Panait Istrati nota în Jurnalul său:

„Doamne! Dă-i omului ciumă, lepră şi, în definitiv, orice altă pacoste pe lumea asta. Dar nu-l blagoslovi cu o femeie „de mare caracter”. Eram cât pe ce să-mi pierd minţile în vara lui 1930.” Cu această concluzie se sfârşeşte relaţia lui cu evreica  Marie- Louise Baud Bovy, femeie care întruchipa la modul sublim devotamentul şi puterea de sacrificiu. Bilili, cum o alinta el, era prea femeie, prea posesivă ceea ce fiinţa lui  avidă de libertate nu putea accepta. „Mama ei, spune Panait Istrati, era o sfântă evreică ce şi-a hrănit copiii cu muzică superioară, cu blândeţe şi devotament…I-am cauzat multă suferinţă. Mă consolez cu ideea că a fost prima persoană din familia lor care a venit într-o zi pe ascuns, mi-a luat mâna şi mi-a spus cu simplitate, în faţa fetei sale:” Am încredere în dumneata!” N-a fost să fie. A fost o dragoste cu năbădăi şi de astă dată. Bilili şi-a găsit un amant, un doctor vienez, tocmai bun pentru  a-l „pipăi” tot timpul, nu un „arici” aşa cum era el. Vreme de un an de zile s-a tot întins acest menaj a trois: între Bilili cea posesivă, doctorul cel cumsecade şi temperamentalul brăilean. Chiar dacă Panait Istrati afirma că „n-o iubea trupeşte”,  şi că n-o iubise  niciodată „astfel” suferea cumplit pentru când focoasa îndrăgostită le trimitea amândorora  aceleaşi declaraţii de amor: „ Toată a ta”, „Pe veci a ta” . „Nebunie sadea!”, cum zice scriitorul. Totul până-ntr-o zi când Bilili, golindu-i contul îl chemă la Geneva în vreme ce ea pleca la Viena la amantul său. „Mai târziu, îi scria ea îndrăgostitului disperat, vom avea alte sentimente , ne vom regăsi prieteni.” Sfâşiat de durere şi de umilinţa de-a fi fost părăsit se întoarce la Brăila, unde îşi reprimă orice sentiment. „Nu! Spune Panait Istrati, Atunci când făptuieşti crime şi umileşti ceea ce ai adorat, cum a făcut-o ea, nu mai poţi vorbi despre prietenie. Cimitir…Era „o femeie de mare caracter” Mi-au spus-o cei mai nobili prieteni ai mei. Şi acum sunt în sfârşit convins.”

Dezamăgit de prieteni, de astă dată are  şi revelaţia falimentului ideii de „femeie-tovarăşă la bine şi la rău”. Dar tristeţea despărţirii n-a durat mai mult de-o lună. Întors în ţară şi-a amintit de tânăra Margareta Izescu, care-i va fi tovarăş de drum până o să închidă ochii. În scrisoarea din 3 decembrie 1930 o avertiza că nu-i cea mai comodă persoană din lume, că deseori va fi acaparat de demonii săi  şi  îi cerea să facă un pas către el doar dacă se simte în stare să accepte acest fel al lui de a fi. „Dacă eşti hotărâtă să faci numai un pas mai mult spre mine, să ştii că aşa cum nu sunt acasă în toate zilele pentru multele mele neamuri, tot aşa nu voi fi acasă zilnic nici pentru ale dumitale. Mai mult chiar: dacă ai deveni într-o zi pentru mine acel gingaş stâlp sufletesc…pe care-l aştept de Crăciun cu tristă duioşie şi încă, nici pentru d-ta nu voi fi acasă chiar în toate zilele, căci eu am zile când nu vreau să fiu privit în faţă nici de propriii ochi…Nu e uşor de trăit cu mine. Dar, cel ce e în stare s-o facă, trăieşte toate ritmurile vieţii. Spune-mi dacă o atare perspectivă nu te înspăimântă?” În aprilie 1931 s-a căsătorit cu Margareta,  devenită Istrati  pornind într-un voiaj de nuntă „magnific pe Coasta de Azur.”

 „…Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare...Cu câtă înverşunarene risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată...Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelorsclipitoare...Ah! dacă aş fi ştiut toate acestea, aşa cum le ştiu azi, atât de târziu!...În haosul creaţiunii ne înşelăm aproape totdeauna, când , la imboldul sufletului nostru bogat în experienţă, confundăm o stupidă strângere de mână şi un sărut fierbinte cu un răspuns la acele chemări...”constată cu tristeţe  cel care avea să se stingă din viaţă la 16 aprilie 1935.

Bibliografie: Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, vol.I, Editura Minerva, 1985

Iaşi.

Maria Sava