UN TRIO PENTRU ETERNITATE

În istoria culturii există, cu adevărat, momente magice, când, personalităţi de excepţie sunt puse faţă în faţă. Un astfel de moment a fost anul 1926, an în care poeţii Marina Ţvetaeva, Boris Pasternak şi Rainer Maria Rilke devin eroii unei întâlniri celebre.  Ca urmare a acestei  întâlniri a rămas posterităţii  o mirabilă poveste de dragoste în trei în centrul căreia se află tumultuoasa poetă Marina Ţvetaeva, care i-a iubit pe rând atât pe Rilke aflat la apusul creaţiei sale  cât şi pe Pasternak, poet în plină ascensiune.

Întâmplarea făcuse ca Rilke, admirator al Rusiei şi al limbii ruse, să-l cunoască pe Leonid Pasternak, pictor şi grafician renumit, tatăl viitorului poet, Boris Pasternak…

Dar să vedem câte ceva despre biografiile protagoniştilor.

Rainer Maria Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875 la Praga, într-o familie de modeşti funcţionari germani. A urmat studiile la Praga, iar în 1896 s-a mutat la Munchen, unde a întâlnit-o pe Lou Andreas-Salome.Lou avea 36 de ani, Rilke 22. Împreună fac două călătorii în Rusia şi Rilke învaţă limba rusă. În 1901 se căsătoreşte cu sculptoriţa Clara Westhoff cu care are o fiică, Ruth, născută în 1902. În 1905, în urma unor călătorii la Paris intrând în mediul artistic parizian , devine secretarul particular al lui August Rodin.

1910, 1911,1912, cu sprijinul prinţesei Maria von Thurn und Taxis stă la Duino, pe malul Adriaticei, unde scrie cele 11 elegii duineze. În 1919 se stabileşte în Elveţia, unde prietenii îi oferiseră ca reşedinţă Castelul Muzot. După câteva internări în 29 decembrie 1926 se stinge din viaţă, la sanatoriul din Val-Mont, bolnav de leucemie. A lăsat în urma sa o operă remarcabilă.Rainer Maria Rilke rămâne creatorul mitului modern al lumii interioare poetice-  o lume fabuloasă, populată cu „plăsmuiri ce ţin exclusiv de limbajul poeziei" (Şt. Augustin Doinaş), o lume a tuturor trăirilor poetului –zeu: de la copilărie la vârsta senectuţii, solitudinea, moartea, sărăcia, orbii, sinucigaşii, orfanii, leproşii. Elegiile din Duino şi Sonetele către Orfeu(1922) sunt sugestive pentru acest nou univers supersensibilizat,  creat de poet în care dominantă este tema vieţii şi a morţii.

Maria Ivanovna Ţvetaeva s-a născut în familia lui Ivan Vladimirovici Ţvetaev şi a Mariei Aleksandrovna Meyn, o renumită pianistă. Tatăl Marinei,  Ivan Vladimirovici Ţvetaiev, provenea dintr-o familie de preoţi de ţară ajuns, prin vocaţie, profesor universitar de istoria artei la Moscova. O preocupare deosebită a fost aceea de-a aduna din toată lumea exponate pentru un Muzeu de Arte Frumoase, cu reproduceri dupa marile sculpturi ale Antichităţii.  

La numai doi ani diferenţă s-a născut sora ei, Anastasia, care-şi va consacra mare parte a activităţii sale, operei literare a Marinei. La vârsta de 14 ani, Marina Ţvetaeva rămâne orfană de mamă. În 1909 pleacă la Paris unde urmează cursurile la Sorbona. Pe 27 ianuarie 1912  se căsătoreşte cu Serghei Efron, ofiţer albgardist care pleacă voluntar în războiul civil din 1917-1922. În anul plecării lui Efron se naşte Irina cea de-a doua fiică a Marinei. După înfrângerea albilor, Efron fuge prin Turcia în Cehia. În 1922 Marina îl urmează împreună cu fiica sa Ariadna. În 1920  Irina,  pierise la numai 3 ani, ca urmare a foametei.

 Pe 1 februarie 1925 se naşte Gheorghi, Sergheievici Efron, mezinul pe care Marina îl va alinta Mur după numele motanului Murr din povestirea lui ETA Hoffmann. Între 1925 şi 1939 Ţvetaeva trăieşte în Franţa în condiţii destul de precare. În martie 1937, fiica ei, Ariadna, artist grafician, se întoarce în Uniunea Sovietică. În acelaşi an, şi soţul ei, Serghei Efron se refugiază pe un cargou sovietic în vederea repatrierii. Pe 12 iunie 1939, după 17 ani de emigraţie, Marina împreună cu Mur în vârstă de 14 ani se întoarce la Moscova. Nefericite aceste decizii ale membrilor familiei Ţvetaev. Pe 27 august 1939 este arestată Ariadna, iar în noaptea de 8 octombrie, Serghei, Efron. În 1941 Serghei este executat. Cu familia distrusă, deznădăjduită, Marina Ţvetaeva îşi pune capăt zilelor, pe 31 august 1941 spânzurându-se. Fiica ei Ariadna e surghiunită vreme de 8 ani între 1941 şi 1955 în Nordul Îndepărtat . Mur pleacă pe front în 1944 unde în iulie moare în regiunea Vitebsk. Moartea Ariadnei în 1975 şi a Anastasiei Ţvetaeva în 1993 stinge definitiv urmaşii familiei Ţvetaev.

Deşi în 1910 îi apare prima culegere de poezii(Album de seară), adevăratul debut care o impune ca una din vocile deosebite ale poeziei ruseşti are loc în 1916 odată cu publicarea  volumului „Verste” la editura „Ruguri”. Între 1922 -1925, perioadă în care se află în Germania şi în Cehoslovacia şi în care are loc exploziva corespondenţă dintre cele trei spirite-Rilke, Ţvetaeva, Pasternak-poezia Ţvetaevei cunoaşte  maxima înflorire.

Boris Leonidovici Pasternak s-a născut pe 29 ianuarie 1890 în familia pictorului şi graficianului Leonid Osipovici Pasternak. Format într-un mediu artistic de mare clasă – asistă la numeroasele concerte din casa părintească la care participaseră Skriabin şi Rahmaninov. Pe 31 mai 1900, la vârsta de 10 ani, îl vede singura dată pe Rilke. Urmează studiile la Moscova.  Îi apare primul volum de versuri Fratele geamăn din nori în 1914 timp în care era puternic influenţat de simbolişti şi apropiat cercului futurist „Centrifuga.” În 1921 familia Pasternak pleacă în Germania, însă Boris se va întoarce în 1923 la Moscova.  Scrie şi publică poezii, povestiri, traduceri. În 1952 trece printr-un infarct, iar în 1957 trimite Doctor Jivago în străinătate spre publicare. În 1958 i se decernează Premiul Nobel. Intră în colimatoriul politrucilor care-l supun unei campanii de calomnie în presă şi este exclus din Uniunea Scriitorilor. Ameninţat cu pierderea cetăţeniei renunţă să plece la Stockholm spre a-şi ridica premiul. Moare pe 30 mai 1960 în urma unui cancer la plămâni.

Întâlnirea lui Rilke cu Lou Salome Andreas pe 12 mai 1897  a avut o influenţă covârşitoare în apropierea poetului de literatura rusă. Născută în 1861 într-o familie ilustră, Lou devenise răsfăţata saloanelor literare germane. Între 1882-1883 se află în preajma lui Nietzsche căruia îi respinge cererea în căsătorie. În 1894 îi va consacra o carte, dar preocupările sale se îndreaptă către literatura rusă. Împreună cu ea şi cu soţul acesteia, Carl Friederich Andreas, ajunge pentru prima dată la Moscova pe 27 aprilie 1899. Primele impresii sunt copleşitoare- Galeriile Tretiakov, Kremlinul, Moscova în Săptămâna Patimilor ... Lou Andreas Salome mijloceşte întâlnirea dintre L.Tolstoi, Leonid Pasternak şi R.M. Rilke. Mai târziu pictorul Leonid Pasternak, tatăl celebrului poet rus, îşi va aminti de tânărul îmbrăcat într-un pardesiu tirolez verde-închis, în mână c-o scrisoare de recomandare în care–i cerea să-i faciliteze întâlnirea cu Lev Tolstoi. De la Moscova, Rilke pleacă la Petersburg unde intră în contact cu numeroşi intelectuali. Aflat într-o criză existenţială Rilke speră să găsească răspuns chinuitoarelor sale căutări în ambianţa ortodoxiei ruse. Însă mai cu seamă îl atrăgea literatura şi limba rusă pe care dorea s-o aprofundeze sub directa îndrumare a Salomeiei. A fost fascinat în mod special de particularităţile mediului rusesc.

A doua călătorie la Moscova  are loc în primăvara lui 1900 şi durează 3 luni. De astă dată Rilke pleacă doar împreună cu Lou. Sofia Schill va evoca mai târziu întâlnirea cu cei doi la Moscova: „Luiza Gustavovna (Lou) mare de statură şi cam greoaie, într-o rochie colorată straniu, de confecţie proprie, iar alături Rainer Osipovici (Rilke) un tânăr subţire, de înălţime medie, într-o jachetă cu multe buzunare, şi cu o pălărie de fetru originală; avea faţa ovală, nasul lunguieţ, tenul alb ca de fetiţă şi o bărbuţă blondă ascuţită. Ochii lui mari şi luminoşi, ca ai unui copil priveau limpede viaţa străină.”...Cei doi hoinăreau prin Moscova, prin Arbat, pe străzi şi străduţe, se ţineau precum copiii de mână. Căutau „chipul autentic al Rusiei”, alergând prin muzee, galerii, biserici, cârciumioare, ceainării... Între timp Rilke corespondează cu Leonid Pasternak pe care-l ţine la curent cu toate întâlnirile sale. Rilke se îndrăgosteşte într-atât de Rusia încât în decembrie 1901 îi scria lui Alexandr N. Benois: „Iubite şi stimate, domnule Benois, Situaţia mea s-a înrăutăţit considerabil şi nu ştiu cum vom mai trăi anul viitor. Cel mai mult mi-ar plăcea să mă mut cu totul în Rusia şi să-mi caut acolo o slujbă. Ce credeţi. ar fi posibil să-mi găsiţi una?”

În urma celor două călătorii Rilke se apropie foarte mult de arta rusă, precum şi de literatură. Aprofundându-şi limba, citeşte pe Gogol, Dostoievski, Merejkovski şi Cernîşevski în original, din care face şi traduceri. Plănuieşte o a treia călătorie însă ruptura de Lou, căsătoria cu Clara Westhoff şi naşterea fiicei sale îi schimbă traiectoria. Pleacă la Paris în 1902 unde se apropie de  August Rodin. Păstrează legătura cu Rusia evocând întîlnirea cu Gorki din Capri, aprilie 1907 şi traducând „Cântecul despre oastea lui Igor”.

Atât Marina Ţvetaeva, cât şi Boris Pasternak provin din familii de intelectuali, mamele lor fiind talentate pianiste provenite din şcoala lui Anton Rubinstein. Prima lor întâlnire are loc în primăvara anului 1918 la serata literară a soţilor Ţetlin, reveniţi la Moscova după 12 ani de şedere la Paris. Aici erau prezenţi şi Vladimir Maiakovski şi Ilia Ehrenburg. Marina şi Boris nimeresc întâmplător unul lângă celălalt la masă. Rămasă singură după autoexilarea lui Efron la Praga, Marina Ţvetaeva este puternic atrasă de personalitatea lui Boris Pasternak. Au fost suficiente câteva luni de „intimităţi poetice”, din primăvară până-n toamnă, până la moartea lui Rilke, la sfârşitul aceluiaşi an pentru a fi zămislită o adevărată simfonie a iubirii, un trio plin de dramatism în care vioara violoncelul şi pianul îşi împletesc vocile lăsând în urmă una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire potenţată de absenţa şi distanţa dintre protagonişti. Marina Ţvetaeva pleacă la Praga, iar Boris ajunge la Berlin după plecarea ei. Eşuarea întâlnirii, precum şi a celorlalte proiecte va fi  compensată prin schimbul de epistole din perioada 1922-1926.

 După două luni Boris descoperă culegerea Verste, iar Marina rămâne puternic marcată de volumul lui Pasternak, Sora mea- Viaţa(vara anului 1917) publicat în 1922 la Moscova. În 8 iulie 1922 Ţvetaeva compune poezia Inimitabil minte viaţa(intitulată iniţial Cuvinte pentru somn) pe care i-o trimite lui Pasternak cu dedicaţia: „După Sora mea-viaţa”

În ianuarie 1923 Pasternak îi trimite cea de-a patra culegere Temă şi variaţiuni cu dedicaţia: „Poetului incomparabil Marina Ţvetaeva, „căzăcească, fierbinte, demonică”, din partea admiratorului harului ei, care s-a încumetat să editeze aceste tăieturi şi frînturi, căindu-se acum. B. Pasternak. 29. I 23 Berlin” în care erau parafrazate versurile dintr-o poezie mai veche a lui Pasternak.”Suntem puţini, poate doar trei/ cazaci fierbinţi, demonici”.

Într-un mesaj din februarie 1925 Marina îi mărturisea lui Pasternak: „Boris, în toţi aceşti ani, am trăit cu dumneata, cu sufletul dumitale.”Iar epistola din 14 iunie 1924  Boris Pasternak îi răspundea: „Să te iubesc aşa cum trebuie nu sunt lăsat-pe Dumneata înainte de toţi. Vai, cât te iubesc, Marina! Atât de liber atât de nativ, atât de îmbogăţitor, de limpede. Nimic nu-i mai bun, mai aerian!...Vezi cât de des tai cuvinte? Asta din cauză că încerc să scriu pe original. Vai, cât sunt de atras de original! Cât îmi doresc o viaţă cu Dumneata! Şi, în primul rând acea parte a ei care se cheamă muncă, însufleţire, creştere, cunoaştere.E momentul, e de mult momentul! Naiba ştie, de când n-am mai scris nimic. Şi, cu siguranţă, m-am dezvăţat să scriu versuri. Între noi fie spus, pe ale Dumitale le-am recitit aici. Ţvetaeva!-striga auditoriul, cerându-mi să continuu...”

Acesta a fost doar preludiul. Între decembrie 1925-aprilie 1926 intrăm în plin Trio în care cele trei instrumente se armonizează, se completează unul pe celălalt, prin schimbul de mesaje.

Cu prilejul celei de-a cincizecea aniversări, Leon Pasternak îi scrie lui Rilke şi-i vorbeşte despre admiraţia pe care o are  fiul său, Boris, faţă de versurile sale. Rilke primeşte scrisoarea la Val-Mont unde era internat pentru leucemia în stare incipientă. Îi răspunde lui Leonid elogiind versurile tânărului poet, Boris Pasternak. Între Boris şi familia sa începe o corespondenţă intensă tocmai pentru că poetul voia să-i parvină negru pe alb cuvintele lui Rilke. Într-un final, pe 3 aprilie 1926, Boris primeşte copia scrisorii lui Rilke. Îi răspunde imediat lui Rilke arătându-se copleşit de personalitatea prietenului tatălui său. În scrisoare, printre altele, îl roagă pe Rilke să-i trimită Marinei unul din volumele sale „poate că Elegiile Duineze cu dedicaţie”, pentru că era o admiratoare la fel de mare a versurilor sale. Scrisoarea ajunge la L. Osipovici Pasternak care va face fiului câteva observaţii legate de anumite convenţii. În acelaşi timp Boris Pasternak îi scrie şi Ţvetaevei rugând-o, în caz că Rilke îi va scrie, să-i spună părerea lui despre creaţia lui Pasternak.

Între Boris Pasternak şi Marina Ţvetaeva urmează un schimb de scrisori în care pun la cale întâlnirea din toamna anului 1925 de la Weimar, întâlnire care nu va avea loc niciodată. Scrisorile sunt încărcate de patimă dezvăluind două suflete ce debordează de atâta iubire.

În 3 mai 1926 Rilke îi scria Marinei Ţvetaeva aşa cum îl rugase Boris Pasternak. Finalul epistolei va avea un efect hipnotizant asupra Marinei Ţvetaeva : „Anul trecut, un sejur de opt luni la Paris m-a adus din nou în preajma prietenilor pe care nu-i mai văzusem de 25 de ani. Dar de ce, iată că mă întreb eu acum-de ce nu mi-a fost oare dat să vă întâlnesc pe Dumneavoastră, Marina Ivanovna Ţvetaeva? Potrivit scrisorii lui Boris Pasternak, trebuie să cred că o asemenea întâlnire ne-ar fi pricinuit amândorora o imensă bucurie lăuntrică. Vom reuşi noi oare vreodată să reparăm lucrul acesta?”

Împreună cu scrisoarea, Rilke îi trimite, aşa cum îl rugase Boris Pasternak, Elegiile Duineze şi Sonetele către Orfeu cu următoarele dedicaţii:

“Elegiile Duineze – Mariei Ivanovna Ţvetaeva

“Ne atingem. Cum? Prin fluturat de aripi.

 Din depărtări se trage înrudirea noastră.

Poetul este singur. Dar uneori, cel care- poartă

Se întâlneşte cu purtătorul său”

Sonetele către Orfeu

Poetei Marina Ivanovna Ţvetaeva

R.M. Rilke

3 mai 1926

Răspunsul Marinei nu s-a lăsat aşteptat. Tonul exaltat, în care se simte admiraţia până la veneraţie a spiritului lui Rilke, este deseori reprimat “căci sufletul meu e binecrescut”, spune Marina. “Ce vreau eu de la tine, Rainer? Nimic. Totul. Să-mi dai voie ca în fiece clipă a vieţii mele să-mi ridic privirile spre tine ca spre un munte care mă ocroteşte( ca un înger- păzitor de piatră”)

În timp ce citea Sonetele către Orfeu primit de la Rilke, în revista Blagonamerennîi (Bineintenţionatul nr.2 din 1926) îi apărea articolul “Poetul despre critică”, articol  care provoacă  un puternic scandal în rândul criticii. Iar în 13 mai 1926 Ţvetaeva îi scria:..”Îl iubesc pe poet, nu pe om.(După ce-ai citit asta, te-ai poticnit tu). Sună estetic, adică lipsit de suflet, neînsufleţit (esteţi sunt cei care nu au suflet, ci au numai cinci(deseori mai puţine)ascuţite simţuri.) Am eu voie să aleg? Îndată ce iubesc, nu pot şi nu vreau să aleg (un drept searbăd şi îngust) Tu eşti deja un absolut. Şi atâta timp cât nu te iubesc(nu te cunosc) n-am voie să aleg, căci n-am nici o raportare la tine(nu-ţi cunosc marfa!)”

..”Scumpa mea, îi răspunde Rilke, ce să-ţi mai spun eu, din moment ce ţii în mână Elegiile, în mâinile tale, lângă inima ta, care bate complice alături de ele?

Aceste poezii au fost începute în (1912 ) într-o nu mai mică singurătate la Ţărmul Adriaticii, în vechiul castel, distrus de război, Duino (lângă Triest), apoi, mai târziu, în Spania şi la Paris, s-au regăsit între ele versuri fragmentate, şi totul s-a cristalizat, în 1914, la Paris, dacă atunci nu ar fi intervenit marea ruptură a lumii, care să mă încremenească şi să mă paralizeze. Ani întregi.

Nu ştiam nici eu ce mai puteam salva din această îndelungată iarnă a fiinţei, atunci când, în sfârşit, (1919), m-am putut refugia în Elveţia, ca pe un tărâm unde firescul şi candoarea mai erau încă dătătoare de măsură…;am aflat răspunsul abia în 1921, la Muzot…când natura sufletului meu ţinut în frâu de împrejurări, i-a oferit unei creşteri încă nemaiîntâlnite, în câteva săptămâni, anotimpul împlinirii depline, mai întâi a lui Orfeu (fiecare parte în câte trei zile), apoi a Elegiilor, cu violenţă, aproape nimicindu-mă prin pasiunea lor explozivă, şi totuşi cu atâta gingăşie şi maleabilitate, încât (închipuieşte-ţi)nici un vers din cele anterioare, născute să nu se fi inserat la locul lui, constituind o treaptă firească, o voce între voci.”

În acest timp, între Marina Ţvetaeva  şi Boris Pasternak curg epistolele : de la  Saint Gilles până la Moscova parcurgeau câte 5-6 zile, timp în care, fără să mai aştepte răspunsul, cei doi îşi trimiteau alte mesaje însoţite de manuscrise şi revistele în care erau publicate. Dar iată că spre sfârşitul lui iulie 1926 între cei doi apare o fisură: Boris îi scrisese Marinei o epistolă în care-şi manifesta dragostea faţă de soţia sa, lucru care o jignise profund. Rilke, grav bolnav pleacă la Ragaz, staţiune cu ape termale, unde se întâlneşte cu vechi prieteni printre care Maria şi Alexandra Thurn un Taxis. Îi scrie Marinei exprimându-şi regretul că viaţa nu le va oferi prilejul să se vadă vreodată. “Când cineva ne va visa împreună-atunci ne vom întâlni”, îi răspunde Ţvetaeva. Iubirea îl urăşte pe poet, continuă plină de tristeţe. Ea nu doreşte să fie preamărită (se autopreamăreşte suficient chiar ea), se ia pe sine drept absolut, unic absolut. N-are încredere în noi. În adâncul ei ea ştie că nu e măreaţă (de aceea-atât de tiranică), ea ştie că orice măreţie –e suflet şi acolo unde începe sufletul, se termină trupul. Gelozie, Rainer, din cea mai pură. Ca cea a sufletului pe trup. Ah, eu sunt tot timpul geloasă pe trup: cât de mult este el cântat! Măruntul episod al Francescăi şi al lui Paolo-bietul Dante!-cine se mai gândeşte azi la Dante şi Beatrice? Pe comedia umană sunt eu geloasă. Sufletul nu e niciodată iubit asa cum e trupul cel mult-lăudat. Cu mii de suflete este trupul iubit. Cine s-a damnat vreodată pe sine de dragul unui suflet? Şi chiar dacă vreunul ar dori să facă lucrul acesta-ar fi imposibil: să iubeşti un suflet până la damnare-înseamnă să fii de fapt înger. Am fost înşelaţi, lipsiţi fiind de întregul infern.”

Ştiind să citească printre rânduri, Rilke îşi dă seama de ruptura care intervenise între Marina şi Boris. De pe patul de moarte îi trimite o ultimă scrisoare şi o carte despre miturile greceşti pe care Marina i-o solicitase. Pe 31 decembrie 1926, Marina îi anunţă lui Boris Pasternak, moartea lui Rilke. Şi de astă dată proiectata lor întâlnire- plănuiseră să meargă împreună la Rilke-rămâne doar un vis.

Tot mai singură şi mai izolată Marina îi scria în iulie 1927. “…O, Boris, Boris, veşnic mă gândesc la tine, fizic mă întorc către tine-după ajutor! Tu nu-mi poţi şti singurătatea de care, ţine seama, nu m-am plans niciodată în viaţă.(…)Nu de mult îi scriam cuiva în Cehia:- Mă gândesc la Boris Pasternak-oricât i-ar fi lui de greu, el e totuşi mai fericit decât mine, are vreo doi-trei prieteni-poeţi, care cunosc valoarea muncii lui, în timp ce eu n-am nici un om care-măcar pentru un ceas-să prefere oricărui alt lucru, versurile. Aşa este. Prieteni n-am.” Relaţia dintre cei doi se răceşte tot mai tare. Marina renunţă să mai scrie poezie şi se ocupă tot mai mult de proză.

În iunie 1939, Ţvetaeva se întoarce la Moscova împreună cu Mur. Îi telefonează lui Pasternak care ajunsese membru al Uniunii Scriitorilor, era publicat şi căpătase un apartament în Moscova şi o casă de vacanţă la Pereldikino. Între timp soţul şi fiica Marinei sunt arestaţi, iar Boris refuză s-o găzduiască pe ea şi pe fiul acesteia la Pereldikino, de teama ostilităţilor soţiei sale. Încearcă s-o ajute oferindu-ide lucru câteva traduceri pentru Editura de Stat. În 8 august 1941 îi ajută pe Marina şi pe Mur să se îmbarce pe un vas cu destinaţia Tataria. Sosesc în 18 august în localitatea Elabuga, şi pe 31 august, Marina Ţvetaeva se sinucide. Boris Pasternak se va întâlni cu Mur la Moscova şi va începe să o sprijine pe Ariadna Efron după ce va fi eliberată din lagăr. Ariadna îşi va dedica tot restul vieţii memoriei mamei sale; prin ea relaţia dintre Marina Ţvetaeva şi Boris Pasternak va rămâne vie peste timp.

( Bibliografie: Rilke, Ţvetaeva, Pasternak, Roman epistolar 1926, Editura Ideea Europeană, Ediţie îngrijită de Janina şi Ion Ianoşi)