I se spune „Neamprost”. Aproape
nimeni nu mai ştie cum îl cheamă cu adevărat. Ţăranul care şi-a pierdut
rădăcinile şi, drept compensare, simte nevoia să se lăţească. E felul lui de
a-şi spori respectul de sine, de-a se face remarcat de noii vecini de la bloc.
Nu că ar da doi bani pe ei. Doar aşa, pentru a-i ţine la respect, să ştie clar
până unde au voie să se întindă.
Stă la parter. A fost visul lui să aibă apartament în oraş, la parter. Mai
întâi şi-a îngrădit spaţiul din faţa
apartamentului cu un gard din sârmă ghimpată, înalt de doi metri, să nu-i
zboare nici vrabia prin faţa geamului. Pe urmă s-a îngrijit şi a făcut vreo 10
straturi cu de toate: ca la el acasă, la Gârniţa. A pus ceapă, fasole,
verdeţuri şi, printre ele, roşii, ardei şi chiar câteva cuiburi de cartofi. A
mai plantat un suport de bătut covoarele, o sârmă de întins rufele la uscat, un
grătar, o afumătoare şi un chioşc, să stea vara la umbră. În mijlocul
grădiniţei a plantat un prun şi câţiva butuci de vie, să aibe omul producţia
lui de zaibăr şi de tescovină. Vecinii au cam mârâit, dar după ce-a umblat vreo
săptămână cu un par în mână, aşa, spre exemplificare, să vadă puturoşii că n-au
voie să se atingă de munca lui, l-au lăsat în pace.
Spre toamnă, Neamprost s-a gândit că o să culeagă via de la ţară şi n-o să
aibă unde pune damigenele cu vin, aşa că s-a apucat de săpat frumuseţe de
pivniţă la rădăcina blocului:sub geamul lui. A scos un camion de pământ pe care
l-a aruncat pe aleea din faţa blocului. „N-au
decât să vină cei de la primărie să-l ridice, că de-aia le plătesc taxe.” A
fost o toamnă ploioasă, aşa că, de la atâta pământ amestecat cu apă, o mlaştină
neagră şi urâtă s-a întins până sub geamurile celorlalţi.Câteva mormăieli pe la
colţuri le-a liniştit rapid împrăştiind noroiul cu pricina cât ţinea aleea.
Vecinii ieşeau în stradă cu cizmele-n picioare, apoi se schimbau şi le puneau
în sacoşe.
Noroc de prima zăpadă şi de primul îngheţ. De sărbători, Neamprost a fost
ocupat până peste cap: bătut covoare, spălat toate albiturile şi întins pe
sârmă, apoi a pus afumătoarea în funcţie. Doar n-avea omul să –şi piardă timpul
la ţară, devreme ce se îngrijise să-şi croiască ditamai gospodăria aici, în
buricul târgului. Vecinii au înghiţit în sec şi n-au îndrăznit să deschidă geamurile
până spre Bobotează.
Primăvara în faţa blocului a apărut ditamai limuzina: un Cadillac mâncat
tot de rugină, roşu aprins şi cu geamurile fumurii. Ca să nu existe
neînţelegeri asupra locului de parcare, s-a dus şi-a tras un contur cu vopsea
roşie pe care şi-a scris mare numărul maşinii. Apoi când s-a mai încălzit puţin
a început să dezmembreze întreaga limuzină
ca pe un ceasornic cu angrenajul înţepenit .Cum venea de la muncă,
întindea o pătură lângă maşină şi lua piesă cu piesă la şmirgheluit, dat cu
vaselină, degresat cu benzină, încât aerul devenise greu de respirat de atâtea
substanţe. Pe unde mai era tabla îndoită, îi mai ardea câte un ciocan, o mai
îndrepta cu ranga. I-a scos uleiul vechi şi, pentru că o potaie de câine tot
moţăia prin preajmă, a făcut o glumă turnându-i uleiul în cap. De n-ar fi scos atâtea capete la geam cu schelălăiala
lui, mai că i-ar fi aruncat şi-un chibrit aprins, în blană. Mamă, atunci l-ar
fi văzut cum fuge ca descreieratul. Da’, oricum, din alb, l-a făcut negru, de
numai ochii îi mai sclipeau în cap. Să mori de râs, nu alta!
Dar iată că-ntr-o noapte vecinii au crezut că au halucinaţii: din oră-n oră
un cucurigu strident a-nceput să le bântuie somnul la toţi. A doua zi au văzut
într-un colţ al gospodăriei ad-hoc o împrejmuire cu plasă în care un pintenat
se înfoia pe lângă două ouătoare. Iar s-au găsit vreo doi să murmure. Neamprost
le-a tăiat-o scurt: „n-aveţi decât să
daţi cocoşul în judecată! Şi-apoi cine vă pune să trageţi cu urechea-n curtea
mea.” Şi trezirea din oră-n oră au suportat-o vecii cu stoicism până la
Paşti când pintenatul cu tot cu suratele lui s-au transformat în cine ştie ce
bunătăţi pe masa gospodarului.
Acum e vară, soare, cald. Neamprost stă în chioşc la umbră, în chiloţi şi
maieu cu găurele, cu ditamai ochelarii de soare pe nas, iar alături sfârâie
grătarul de zor, din boxele de la calculator scoase pe geam se-nalţă ultimile
manele ale lui Florin Salam şi, alături, în pivniţă la răcoare, se lăfăie
câteva sticle de 2 litri de bere. Aşteaptă cimotiile de la Gârniţa să-l vadă ce
mare domn a ajuns el, cel mai amârât om din sat, aici, în târgul târgului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu