GOLEM

Credinţa, că pământul posedă un spirit autonom şi posedă puteri magice astfel încât poate fi materie primă pentru modelarea unei creaturi, este universală. Un exemplu la îndemână sunt legendele biblice care circulă în folclorul românesc. Într-o culegere de mitologie românească, Tudor Pamfile publică câteva legende referitoare la zidirea omului în formă versificată, care se rostesc ca oraţie (uraţie ) la nunţi, sub numele de iertăciune.

 Iată o variantă în care Diavolul este tovarăş cu Dumnezeu: „Dracul, aflându-se pe marginea unei ape, a făcut un chip de om şi trecând Dumnezeu pe acolo l-a întrebat :

 -Ce-i acolo drace?

- Un om, Doamne.

 -Ei, apoi învie-l dacă-i om!

- Apoi cum, Doamne?

-Suflă-i în gură.

Dracul s-a pus să-i sufle, dar nu l-a putut învia. Atunci Dumnezeu i-a zis să tragă tot duhul înapoi din om; şi dracul s-a pus la gura chipului şi a început să tragă duhul. Pe urmă Dumnezeu s-a apropiat de chip, şi când a suflat asupra lui, chipul a înviat. Dracul nu trăsese bine tot duhul ce-l suflase în chip-mai rămăsese pe la închieturi, şi de aceea omul la mânie săvârşeşte doar lucruri rele.”

Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, el însuşi creator, din momentul în care a gustat din pomul cunoaşterii a tot încercat să repete experienţa lui Dumnezeu. Totodată există credinţa universală ( nu doar la evrei) că pământul posedă un spirit autonom , fiind o materie fără formă, care prin anumite ritualuri poate fi modelată.

Aşa, la vechii egipteni, atunci când mureau cei din înalta aristocraţie li se plasau în sicrie figurine de lut, numite „usabti”- „cel ce răspunde”, dotate cu diferite unelte pentru a răspunde în locul defunctului atunci când era chemat la muncă, în lumea de dincolo.

În mitologia greacă există mitul lui Prometeu, în care se spune că Prometeu a modelat o creatură cu chip de femeie şi-a numit-o Adevărul. Ucenicul său Doles a încercat să-l imite, dar nu i-a ajuns lutul astfel încăt creatura lui a rămas fără picioare şi-a numit-o Minciuna. De atunci adevărul reuşeşte să meargă, în vreme ce Minciuna, nu.

 Dar, cel mai interesant din toate aceste mituri mi se pare cel al Golemului din credinţa evreiască. Evoluţia acestui mit e la fel de interesantă pentru că în fiecare epocă a căpătat o anumită semnificaţie încărcăndu-se cu noi valenţe. Până la urmă, cred, este vorba despre creatorul imperfect, cel care creeză un corp dar care nu reuşeşte să-l înzestreze cu suflet.

Omul rămâne un hybris. Nu poate sări peste propria umbră. Doar un om perfect poate crea un Golem perfect- ceea ce nu există.  Şi pentru că orice creaţie corporală, materială, este caducă, de aici a derivat ideea că doar creaţia spirituală e de durată.

  În folclorul evreiesc din Praga există o legendă în virtutea căruia crearea Golemului a fost atribuită Maharalului cu rădăcini în Evul Mediu şi, din care s-a inspirat şi Meyrink. În această fază târzie, imaginarul ia locul practicilor magice şi legenda Golemului se literaturizează. Este victoria definitivă a Literei în faţa Verbului.