AFACERI DE CRIZĂ

Căldură mare monşer! Şi pârdalnica asta de criză îl afundă pe bietul roman tot mai mult, şi-i usucă buzunarele... Un guvernant mai hâtru îndemna pe cei care nu mai fac faţă crizei să-şi ia 2-3 joburi. Ce glumă bună! Mai întâi că nu mai e loc nici de-o slujbă, că s-au pus ăştia pe capul bieţilor truditori de la birouri. Două–trei!?? Vai de mine, greu îi să rezişti 8 ore la un singur loc de muncă, darmite să stai ca orbetele până te prinde noaptea. Nu-i bai, c-or fi şi fraieri care-şi mai îndulcesc singurătatea căutând compania altora, aşa că umblă din firmă-n firmă până pică din picioare. Ba, s-a văzut că unii chiar s-au prăpădit de prea multă muncă, chit  că mai circulă baliverne de tipul: „munca înnobilează pe om.” I-o fi înnobilând pe nemţi, pe chinezi, pe japonezi…Dar pe român, îl ucide!!!

Şi-apoi se uită un lucru: nu-i naţie mai sprinţară la minte ca românul pe lumea asta. V-o pot confirma toţi cei care l-au cunoscut şi s-au crucit cât de inventiv este.

Nu mă omor după bancuri, dar sunt unele care chiar au sclipiri. Bunăoară bancul despre priceperea românului la tot ce mişcă sub soare: de la robineţi la avioane, de la poezie la filozofie, de la politică la fotbal…

Zice-se că americanii au furat planurile unui avion rusesc. Au adunat o echipă din cei mai buni meseriaşi americani să construiască avionul după planul furat. Au lucrat oamenii din greu, au transpirat şiîn final, le-a ieşit un… tractor.Nemulţumiţi, managerii  au format o echipă din muncitori japonezi. S-au mobilizat ăştia au făcut piesă cu piesă au asamblat şi …minune! a ieşit tot un tractor.
Disperaţi, americanii au aflat de alde Gicămeşterică şi au zis să-şi încerce norocul cu o echipă de români.
Fluierând, fără prea multe calcule s-au apucat românii de treabă. Când au venit managerii fără prea mare tragere de inimă să vadă au rămas muţi de uimire: aveau în faţă un avion.

-Incredibil! Suntem impresionaţi de munca voastră! Cum aţi reuşit să faceţi un avion că la toţi le-a ieşit tractor.

Păi, şi nouă ne-a ieşit tot tractor, dar l-am luat la pilă…

Scopul demersului meu este acela de-a arăta că imaginaţia românului n-are margini, mai cu seamă, când e vorba să facă bani. Şi, mai ales, în aceste vremuri tulburi şi triste.

Când tot omul are un necaz, către cine să se mai ducă să-l ajute, decât către Dumnezeu? Ei, dar ce te faci dacă omul nostru e dus în neagra străinătate, unde sunt puţine biserici, preoţi nu prea dăruiţi cu har, cât despre moaşte... greu, tare greu. Mai sunt şi papistaşe...

Diasporeanul nostru n-a uitat că strămoşii lui atunci când dădeau de greu puneau mâna pe condei frumuşel, scriau un pomelnic pentru „Vii” în care-l rugau pe Dumnezeu  să le dea ce n-au avut. Contra cost, desigur. Atunci Dumnezeu arunca un ochi în cutia milei şi, socotind că obolul pus alături de bileţel era  suficient, pocnea  din două degete şi pe loc îi îndeplinea dorinţa arzătoare. S-a auzit de cucoane mai trecute, cu care nici Michiduţă nu s-ar fi încurcat, că şi-ar fi găsit jumătatea... Altele, după ce-au colindat pe la 9 mănăstiri (aici sunt mai vizibile pomelnicele), i-au întors pe cei fugiţi de-acasă cu cine ştie ce berbante tinerele. Cert este că, celui care crede în puterea celor 9 pomelnice, indiferent câţi bani ar pune alături, i se îndeplineşte orice rugăminte. 

Cum timpul costă bani şi internetul e cel mai rapid mijloc de rezolvare a unor probleme, iată că un român inventiv, cum ziceam, s-a gândit să vină în ajutorul celor plecaţi hăt! peste mări şi ţări. Aşa că a pus pe picioare bisnisul numit „pomelnice  .ro”cu scopul de-a o face pe poştaşul, adică să se ocupe cu transportul celor 9 pomelnice la 9 mănăstiri, în vreme ce clientul îşi vede liniştit de treburile lui. Şi cum reclama-i sufletul comerţului, îşi întâmpină virtualii clienţi scurt şi la obiect: „Eşti departe de ţară. Bucuros sau în deznădejde. Singur sau cu cei dragi. Noi suntem porumbelul tău voiajor. Îţi luăm pomelnicile şi le trimitem la mănăstirile dorite. Cu smerenie îţi spunem că nu citim şi nu pomenim pomelnice. Trudim să le trimitem la mănăstirile solicitate.”

Ce-i rămâne dragului concetăţean aflat la mii de kilometri distanţă de Dumnezeul lui românesc, decât să apeleze la serviciile firmei de pomelnice on-line?

Aşadar, dragi români aflaţi prin Canada, USA, U.K, puneţi alături de pomelnic 15$ pentru o singură mănăstire (numai că efectul e pe apoape de 0) sau 54$ pentru 5 mănăstiri - şi se schimbă kalimera… O să ziceţi că-i criză şi preţurile-s cam mari... Nici vorbă! Bisnismenul nostru vă face o reducere:  numai 8$ costă să trimiţi porumbelul cu mesajul la o mănăstire şi doar 38$, la cinci. Cum se poate face plata? Pe un fundal de muzică bisericească, adormitoare, „clientul nostru, stăpânul nostru”, poate plăti prin metoda PayPal, ca la orice shopping online. Oferta de mănăstiri e destul de variată şi, cum spune binefăcătorul bisnismen, prin această lucrare cată să întărească credinţa strămoşească, redându-i bucuria şi rostul de-a trăi bietului exilat. Nici să nu-şi facă griji că bileţelul către Cel de Sus nu-şi urmează căile cerute şi nici c-ar fi escrocat cumva! Fiecare client primeşte prin e-mail o copie după chitanţa scanată, de la Sfântul Duh. Şi, ca orice mijlocitor care se respectă, aflat între păcătosul la ananghie şi Domnul, bisnismenul nostru ataşează câteva mărturii de mulţumire tocmai de prin Australia şi Alaska: „Mulţumim domnului Ţârcovniceru pentru serviciul de curierat asigurat înspre Dumnezeul de la mănăstirea Putna. Ni s-a îndeplinit dorinţa de-a fi împreună. Semnează: B.M.şi N.M” Iar domnul Ţârcovniceru, vajnicul nostru mijlocitor  şi  inventator al afacerii „pomelnice .ro” e convins că ideea unei astfel de afaceri i-a venit pe cale divină, el fiind alesul.

Ei, dar se pot petrece şi încurcături. Scrie cel aflat pe alte meleaguri un pomelnic în care se roagă de sănătatea rudelor şi uită să specifice :”pentru Vii”. Atunci, tronc! îi cade vestea că i-a murit bunicul. Se vede treaba că automat rugămintea s-a dus către cei plecaţi întru Domnul. N-are bani şi timp să vină la moştenire? Nu-i nici o problemă.  „Funerar tv”, altă afacere de criză, „le sare în ajutor: „unicul site specializat în preluarea, înregistrarea şi transmisia pe internet a întregii game de servicii funerare”. Au şi-un slogan: „Nu te vom uita niciodată”. Îndoliatul n-are decât să privească pe internet toată înmormântarea. Stă frumos în fotoliu: nu tu miros de tămâie, nu tu lumânări aprinse, nu tu bocete...Ba, mai vede clar dacă vreunul dintre  cei prezenţi are proasta inspiraţie să ciordească ceva, „că mortului oricum nu-i mai trebuie”. Deh! Obrazul subţire, cu cheltuială se ţine: o filmare cu trei camere digitale cu regie şi machiaj costă o nimica toată: 840E. Pentru zgârciţii care nu se-ndură decât să-şi vadă decedatul din profil costul e pe măsură: 170E . Criza-i criză pentru toţi, iar  preţurile sunt negociabile. Să tot participi la înmormântări- e ca şi cum ai vedea un film în premieră...

Dar uite că nu numai românul în particular e sprinţar la minte, ci şi atunci când slujeşte statul cu devotament. O dovedeşte noua Lege a apelor, în care se stipulează nici mai mult nici mai puţin că, persoanelor juridice care folosesc apa din fântîni trebuie să-şi pună apometre. În caz contrar, primesc amendă 70.000 lei. Pe bună dreptate, un biet primar îşi sfărâma mintea să-i vină vreo idee unde să monteze apometrul la puţ... 

Cum românul e voios tare la minte, probabil că până acum a şi descoperit locul unde să contorizeze pânza freatică. Sunt tare curioasă...