Războiul a împărţit de
fiecare dată lumea în „înainte de” şi „după”: un „înainte de”
evocat cu nostalgie şi admiraţie şi un „după” privit cu tristeţe şi, în
care, cu greu îţi puteai regăsi matca. Acelaşi lucru se întâmplă pe
Strada Sardelelor, locul unde îşi duc veacul majoritatea eroilor lui Steinbeck,
din povestirea Joia dulce.
„Când cauţi înapoi cu atenţie, poţi găsi întotdeauna momentul de început
al unei noi epoci, după care totul merge de la sine, se înlănţuie.” Şi
acest moment al începutului acţiunii a fost fixat de autor imediat după
Marele Război, când oamenii încercau să refacă acelaşi mod de viaţă „dinainte
de”-lucru aproape imposibil.Toată lumea se schimbase aşa cum se schimbaseră
şi Mack, de meserie borfaş, personaj care trăia în afara legii, precum şi Doc,
personajul înţelept făcut pentru a respecta legile. „Până şi Dumnezeu se mai
schimbă din când în când”, gândea Doc atunci când constata că în Cannery
Row, străduţa din Monterey, nimic nu mai era ca „înainte de”. „Oamenii
se schimbă şi schimbarea soseşte ca o adiere uşoară care mişcă o perdea, ca un
parfum delicat de flori sălbatice.” Numai că viaţa lui Doc se schimbase
atât de mult încât nu mai găsea aceeaşi plăcere de altădată nici în întâlnirile
cu femei, nici în sticla de whisky, nici în pasiunea pentru caracatiţe, lucru
pe care îl observaseră şi prietenii săi. Mack credea că singura soluţie
de a-l scoate pe Doc din starea de tristeţe ar fi fost o femeie care să-i fie
alături şi să-l înveselească, iar Fauna, patroana bordelului, devenit un fel de
pension pentru domnişoare, chiar şi-a pus în minte să-l însoare . Până şi noul
proprietar al băcăniei, Iosif Maria Rivas, învăţase să-l cunoască pe Doc şi-l
privea plin de admiraţie pentru profunda lui onestitate.
Lâncezeala care
cuprinsese Montereyul s-a împrăştiat subit la apariţia unui nou
personaj:domnişoara Suzy, de meserie prostituată care-şi căuta de lucru şi pe
care Fauna, patroana stabilimentului Bear Fleg a angajat-o pe loc.
Deşi, la prima vedere locuitorii străzii Cannery Row păreau nişte egoişti
care-şi vedeau de propriile probleme, fire subţiri ca de păianjen, dar tari ca
oţelul, îi legau unii de alţii. Dacă unul ar fi păţit ceva, ceilalţi i-ar
fi sărit cu siguranţă în ajutor. Doc, cel mai onest, care avea un respect
deosebit faţă de legi, era şi cel mai iubit. De-o vreme îl copleşise un soi de
tristeţe existenţială, fără un motiv anume, deşi el îşi găsise câteva pretexte:
ba moartea unei caracatiţe, ba faptul că n-avea un microscop performant, ba
singurătatea... Mânaţi de cele mai bune sentimente, toţi prietenii lui s-au
decis să-l ajute pentru a-i reveni zâmbetul pe buze. Mack, Fauna, grăsana Ida
s-au tot sfătuit cum să-l ajute pe Doc. Dar cine n-a trecut prin acest soi de
criză prin care trecea Doc ? „Doc, încerca cu disperare să-şi regăsescă
viaţa trecută, dorinţa jalnică a omului care uitând durerile copilăriei, vrea
să devină din nou copil”. Viaţa începe să devină searbădă atunci când nu ai
cu cine să împarţi şi bucuriile şi necazurile. Degeaba trăieşti, dacă
experienţa ta de viaţă nu devine folositoare. Şi Doc are revelaţia: „Aş vrea
să adun tot ceea ce am văzut, am gândit, am învăţat şi să le povestesc ca să
folosească şi altora, dar mi se pare că nu sunt în stare.” Şi toată
această neputinţă şi această zbatere vin de la singurătate:„Sunt lucruri pe
care omul nu le poate face singur.” Nu le poate face fără să fie animat de
un profund sentiment de iubire faţă de semeni.
De fapt aceasta
este esenţa subiectului cărţii lui Steinbeck-marea iubire faţă de ceilalţi,
ceea ce-i dă o puternică notă de optimism. Strânsa legătură dintre toate
personajele, compasiunea şi solicitudinea cu care interacţionează îl introduc
pe cititor într-o lume oarecum „anormală” în care bunele intenţii sunt un modus
vivendi.
„Joia dulce” este de fapt ziua în care tuturor li se întâmplă numai lucruri
bune. Dar înainte de joia dulce există miercurea păcătoasă. O zi dintre acelea
care se dovedesc a fi urâte de cum s-au ivit. „De cum se luminează nu fac
doi bani oricum ar fi vremea şi toată lumea o ştie.” Este ziua în care
toate lucrurile merg pe dos şi în care toţi prietenii, în frunte cu Mack, se
decid să-i facă un cadou special lui Doc, pentru a-i alunga tristeţea. În lumea
lor mică păcatele păreau ca nişte pedepse venite fără a fi pregătiţi. Altfel,
toţi- şi Fauna, patroana bordelului şi Mack un adevărat cavaler al hoţiei şi al
minciunii, şi Suzy, prostituata nou venită la bordel, nu doreau decât să-şi
facă prietenul să zâmbească. În cele din urmă întreaga comunitate a pus la cale
organizarea unui carnaval prilej cu care Doc să primească în dar un microscop
şi mâna lui Suzy. Vânzoleala pregătirilor îi acaparează pe toţi într-o aşa de
mare măsură încât ai fi zis ăsta era unicul ţel al vieţii lor. Autorul constată
cu umor: „Dacă oamenii ar pune tot atâta dragoste, grijă şi exactitate în
afacerile internaţionale, politică sau chiar în munca lor, ca în pregătirea
unui bal mascat, toate ar merge perfect în lume.” Din
nefericire, balul mascat se termină lamentabil. Micuţa Suzy se
îndrăgosteşte de Doc şi se izolează într-un cazan părăsit pentru a-şi pune
ordine în viaţă. Până la urmă sentimentele celor doi se îndreaptă pe făgaşul pe
care dorise întreaga comunitate. Situaţia aparent disperată devine suportabilă
în momentul în care comunitatea constată că sunt locuri în care se petrec
lucruri mult mai grave- omului nu-i trebuie prea multe să fie fericit. Mult mai
important este să nu le treci pe toate singur. Romanul lui Steinbeck rămâne o
lecţie de viaţă din care învăţăm că fără încrederea în
celălalt nu nu poţi avea o relaţie durabilă.
John Steinbeck s-a născut
în localitatea Salinas din comitatul californian Monterey în anul1902. În 1939
a fost distins cu Premiul Pulitzer, iar în 1962 a luat Premiul Nobel pentru
literatură. A fost un scriitor prolific, autor a numeroase romane precum: Fructele
mâniei, Oameni şi şoareci, La răsărit de Eden, Iarna vrajbei
noastre. S-a stins din viaţă în anul 1968.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu