A venit
toamna. O lumină blândă invadează oraşul şi parcă mai estompează mizeria cu
care paşnicii săi locuitori l-au împodobit. Mă gândesc cu groază la zilele ce
vor urma. Nu peste multă vreme vor începe un fel de Saturnalii locale botezate
de mai marii târgului « Zilele oraşului ». Ai putea să crezi că-n
acele zile, cu mic cu mare, locuitorii cetăţii vor ieşi s-o împodobească cu
flori, să-i măture aleile, să-i vopsească zidurile pe care ploi acide s-au
scurs ani la rând. Nici vorbă: după sărbătorile în cauză te simţi ca după retragerea
unor invadatori.
O astfel de zi ar fi putut să fie astăzi, dar se pare că n-au prea fost
amatori care să se umilească culegând gunoaiele lor şi-ale altora. Sau poate
oraşul nostru e foarte curat şi n-are de ce să se fi angajat în campania
naţională Let’s do it, pornită
de nişte tineri inimoşi în toată ţara. Arunc o privire prin presă. Oraşul Iaşi
chiar nu are niciun punct organizat. Întrebaţi de reporteri, prin Bucureşti,
unii spun că merg la nuntă şi n-au timp să meargă la voluntariat. Alţii se
vaită că-i doare capul după o săptămână grea de lucru. «Ajunge jobul, ce să mai
muncesc şi-n weekend?» Mulţi îl trimit pe reporter : «Du-te tu, mă, dacă
tot n-ai ce face. Noi am făcut muncă patriotică. Există oameni care sunt
plătiţi pentru aşa ceva: la REBU, URBAN
sau mai ştiu eu cum. Au şi spor de ruşine! De ce să le fac eu munca?»
Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, când am participat la o asemenea
acţiune la serviciu, cucoanele nu mai pridideau care să se dea mai sensibile,
mai delicate, mai alergice. Ori, cei mai bine construiţi de Dumnezeu, se rugau
de şef : «Haideţi dom’ şef, mă vede lumea, ditamai omul cu nasul prin
gunoaie. Puneţi-mă lipsă mai bine.» Iar alţii plecau pur şi simplu, după ce
aruncau o privire scârbită. Deh! E greu cu voluntariatul la român. Are
experienţe triste cu «munca patriotică». În vremurile bune, cele care sunt acum
atât de regretate de aproape 50% dintre români, alţii mergeau să-i culeagă
porumbul, cartoful, sfecla, via ţăranului, că el avea treburi mult mai importante de făcut. «Ce
vremuri, domnule! Ce bine mai era pe atunci!» Cum să nu? Când elevii ,
studenţii şi militarii şi «trântorii de la birouri»erau duşi toată toamna pe
tarla să adune recolta. Acum, când e vorba să se implice careva, toţi strigă
sus şi tare că n-au timp, că sunt bolnavi... Unii nu vor să se agaţe de muncă
nici dacă sunt plătiţi: nu cum vrea angajatorul, ci aşa cum vor ei. «Păi, fără
douj’ de milioane nici nu se merită să ies din casă. Să mai şi muncesc pe
deasupra!? Auzi, glumă!»
Nu mică le-a fost mirarea unor angajatori certaţi cu limba română când
s-au trezit cu o armată de doritori să fie angajaţi pe postul de «cocalar» Când
i-au văzut s-au crucit: «Care cocalar,
domnule? Noi suntem firmă serioasă, facem produse de panificaţie şi avem nevoie
de cocători!» Când li s-a arătat
anunţul în care scria negru - pe alb „cocalar”,
au replicat: „imprimanta e de vină!” A naibii imprimantă! Ca să vezi ce
confuzii poate crea...
Şi cum începusem să spun: în câteva zile, oraşul se pregăteşte să
parcurgă o perioadă efervescentă. Înainte vreme, se sărbătorea, simplu, ziua de
14 octombrie, în calendarul ortodox fiind Sf. Cuvioasă Parascheva. S-au
schimbat vremurile. Se pare că Sfânta a fost cam nemulţumită doar de înghesuiala
de la sicriul ei, care dura doar o zi, aşa că, mai-marii bisericii împreună cu
mai-marii oraşului au pus la cale petrecere de petrecere, să simtă credinciosul
că doar o dată pe an e Sfânta. Acum, cel mai important lucru nu mai este scoaterea
Sfintei din Catedrala mitropolitană, ci masa care se organizează de către
primărie: sarmale, mititei, vin fiert, fasole cu cârnaţi... Până la urmă s-au
fixat pe sarmale.
Şi pentru că primăria nu prea mai are ce face cu banii, vrea să se pună
bine cu Sfânta şi-i oferă să pună pe masa pomanagiilor vreo 70000 de sarmale! Problema
e că sarmalele se cer înfăşurate şi cine să facă această acţiune dacă nu
vitejii urmaşi ai lui Pristanda. Şi-aşa nu prea-i vezi pe străzi, „scrofuloşi
la datorie” - cred că zilele ce urmează o să le transpire cascheta înfăşurând la
sarmale. S-au oferit să participe cu
5000 bucăţi din partea Poliţiei Comunitare. Întrebarea este: de ce înalt prea
sfintele feţe bisericeşti care vor face un comerţ intens în acele zile cu
tămâie, lumânări, busuioc şi smocuri de vată, nu-şi primesc pelerinii cum se
cuvine, oferindu-le ei masa? Dar nu-i bai, credinciosul merge oricum să atingă
sfintele moaşte cu smocul de vată, pe care-l va purta un an întreg asupră-şi.
Poate că ar fi mai bine dacă slujitorii bisericii s-ar apropia mai mult
de nevinovatele oiţe care, de-o vreme, cam schimbă turma. La orizont a apărut o
concurenţă imbatabilă care, pe lângă faptul că foloseşte artileria grea , a se
citi OTV-ul, întru promovare, este
mult mai bine organizată şi cu rezultate imediate. Nu-i o glumă: e vorba despre
Biserica Universală, care şi-a clădit o mare catedrală la Fundeni şi la care merg „săracii” români, mai ceva ca
la Petrache Lupu de la Maglavit. Se pare că pe cine nu laşi să moară nu te lasă
să trăieşti, aşa că un anume Lazăr, probabil cel sculat din morţi, este
tartorul acestei mari fabrici de alinare a suferinţelor românilor.
Cum funcţionează lucrarea? Cu siguranţă, cei care
deţin televizor sunt mai documentaţi decât mine. Marele Dan Diaconescu, modelul oricărui „român verde”, împreună cu un aşa-zis „preot” Lucian, fac zi de zi
slujbe în direct la OTV: în timpul
acestor predici televizate, pe spaţiu cumpărat de la OTV (7000E pe lună)
„preotul” Lucian, liderul Bisericii Universale din România, întinde mâna stângă
în faţă, iar în cealaltă ţine un pahar cu apă. Vindecă orice boală, aşa că cei
de acasă sunt invitaţi să-l imite: să bea un pahar cu apă şi să îşi pună mâna
pe ecran, peste cea a predicatorului.
Convinşi de puterea miraculoasă a „preotului” şi ca să vadă cu ochii personali
minunea, vajnicii români iau drumul capitalei, acolo unde se află marea
Catedrală. Doar aşa pot să trăiască pe viu marea exorcizare.
Şi pentru că banu-i ban şi la aceste vremuri de criză, credulii sunt
mană cerească pentru escroci, Biserica Universală ţine zilnic slujbe: luni – pentru
prosperitate (să aibe de unde da banul), marţi – pentru vindecare (toate bolile,
în afară de prostie), miercuri – pentru alungarea ispitei, joi - pentru familie
(cu cât mai mulţi cu atât mai bine), vineri - pentru dezlegarea farmecelor şi
blestemelor (Michiduţă cred că de mult a tulit-o de pe plaiurile mioritice) iar
sâmbătă, slujba slujbelor: pentru
lucrurile imposibile. Nu c-ar fi ceva imposibil pe la noi, dar ce nu se rezolvă în cursul săptămânii,
se rezolvă sâmbăta. Eşti bolnav de cancer sau de Sida? Iese Lazăr înviat din
morţi la tribună, îmbrăcat în halat alb, şi le spune a-tot- credincioşilor să
atingă locul bolnav în vreme ce el urlă la microfon: „Tu, cancer, diabet, reumatism, dambla, strabism, pleacă din trup!”
Şi boala pe loc îşi ia tălpăşiţa, mai ales că Înviatul Lazăr nu-i slăbeşte şi-i
întreabă cât de puternică le este credinţa, iar oiţele năzdrăvane ce-au uitat
de învăţul străbunilor, luându-se cu mâinile de cap, urlă-n cor răspunsul.
Care Iisus? care creştin? Dacă acum, la Fundeni Acesta ar îndrăzni să li
se arate şi să le spună că sunt victimile unor escroci şi că bănuţul lor
merge-n yahturile lui Dan Diaconescu şi-n orgiile acelor nebuni de se cred
vindecători, cu siguranţă l-ar ucide cu pietre, ori l-ar răstigni a doua oară.
Unde mai pui că Vraciul cel venit din morţi, ca să nu-i mai vadă cât sunt de lipsiţi
de credinţa întru Hristos, le acoperă ţestele cu un linţoliu roşu numit
„mantaua sfântă”, „adus tocmai din Israel”. La sfârşitul mascaradei,
„preotesele” lui umblă printre participanţi cerându-le obolul întru perpetuarea
vindecărilor televizate. Şi ca să nu cumva să existe umbră de îndoială, vraciul
îi verifică precum un profesor sever. „Cine
s-a vindecat cu apă de la televizor să ridice două degete!” Şi n-o să vă
vină să credeţi dar televizorul face minuni. Pot să plece toţi doctorii din
ţară: orice amărât are o parabolică, aşa că poate pune mâna pe ecran şi paharul
cu apă alături, spre a fi sfinţit şi vindecat cât ai zice peşte. Fapt confirmat
de miile de poveşti colportate de cei vindecaţi de cele mai grave boli: cancer,
Sida, diabet... Mai puţin de Prostie. Asta pentru că nu doare.
Iaşi,
Septembrie, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu