HIATUS

lui Dio

oraşul era tot mai alb

zidurile lui amorţite se scufundau în ceaţa lăptoasă

ca într-o mare de vată

negre presimţiri

cântau cocoşii la miez de noapte şi câinii urlau a moarte

atunci am simţit că ceva s-a rupt  înlăuntrul meu:

nici dragoste nici ură

 nimic din toate câte le-am trăit

nu-mi aminteam.

doar tăcerile.

lungile sfâşietoarele tăceri

îmi invadaseră sufletul.

şi dintr-o dată

s-a pornit ploaia să spele toate nimicurile

care –mi umpluseră viaţa până la refuz.

stăteam dreaptă în faţa oglinzii

luându-mi rămas bun de la masca aceea palidă

care părea să–mi aparţină

nimic din ce a fost, nu va mai fi.